Aşa începe orice şedinţă de informare asupra posibilităţii de a apela la un mediator pentru a încerca să vă rezolvaţi problemele. De luna viitoare, justiţiabilii sunt obligaţi de lege să treacă mai întâi pe la un mediator. Motivul acestei decizii este unul extrem de practic şi anume reducerea numărului de dosare care ajung pe masa judecătorilor, a procurorilor şi poliţiştilor.
Informarea la un mediator este gratuită. Chiar dacă decideţi că vă rezolvaţi problema fară ajutorul lui, veţi fi nevoit să prezentaţi instanţei de judecată un certificat din care să reiasă faptul că aţi trecut totuşi pragul biroului de mediere.
Legea îi obligă să treacă mai întâi pe la mediator pe cei care divorţează, pe cei care nu se pun de acord asupra succesiunilor dar şi pe cei care au de recuperat diverse sume de bani. Totodată, sunt obligaţi să ajungă la mediator şi cei care au săvârşit infracţiuni pentru care urmărirea penală este începută doar dacă victima depune plângere. La fel se va proceda şi în cazul dosarelor de malpraxis, ori al litigiilor care ţin de Protecţia Consumatorilor.
În Constanţa există 164 de mediatori, numele lor fiind afişate la Judecătoria Constanţa sau pot fi găsite pe pagina web a Consiliului de Mediere, www.cmediere.ro. O şedinţă de mediere, care durează două ore, are un preţ mediu de 500 de lei.