Grădină cu minicascadă, la Techirghiol. În viitoarea amenajare botanică se vor putea organiza şi cununii

Data publicării:
gradina botanica 1

Techirghiolul este staţiunea renumită peste tot în lume pentru nămolul cu efecte deosebite asupra organismului. Din punct de vedere al modalităţilor de petrecere a timpului liber, staţiunea este la pământ. Aşa că autorităţile locale vor să o revigoreze. Au pus la punct un proiect amplu de amenajare a unei grădini botanice, unică în Dobrogea.

Edilul oraşului spune că grădina va fi construită în colaborare cu bulgarii. De altfel, de acolo s-au şi inspirat arhitecţii noştri pentru minicascadă, pentru lacul artificial şi pentru amenajarea grădinii. Per total, acolo va fi un adevărat paradis.

Peste 130 de specii de flori, arbori dar şi de cactuşi vor fi plantaţi în grădina botanică din Techirghiol. Va fi împărţită în două zone, cea de sere, care se va întinde pe 800 de metri, şi cea în aer liber, acolo unde va fi contruită şi o clădire pentru diverse evenimente.

Adrian Stan, primarul oraşului Techirgiol: "Partea administrativă va conţine şi o zonă de spaţiu pentru evenimente, fie organizate de către comunitatea noastră, fie de privaţi, gen cununii civile".

Personalul care va deservi grădina va fi instruit, pe bani europeni, la Balcic. Întregul proiect costă 1 milion de euro şi are ca termen final de execuţie anul 2015.

reporter: Poliana Căpitan
operator: Ionuţ Căpitan

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri