Rachetele antiaeriene care au plecat de la bordul fregatei Regina Maria au fost lansate experimental în cadrul exerciţiilor Grupării Navale de Luptă Împotriva Minelor Marine. Timp de 4 zile, militari din Italia, Marea Britanie, Canada, Statele Unite, Turcia, dar şi România, au recreat un teatru de război pe mare, în contextul situţiei tensionate din zonă.
Cmdr. Bogdan Vochițu, comandantul fregatei Regina Maria: "Rolul nostru a fost să asigurăm raioanele îi care ei și-au desfășurat exercițiile, practic să facem o supraveghere de suprafață și aeriană."
Oficialii Marinei Militare Române au subliniat faptul că și flota românescă are nevoie de fregate mai performante, precum Aviere sau Akcay, prezente la exerciții. Cu toate acestea, nivelul de instruire al militarilor români este la standarde NATO.
Cam.dr. Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale: "Pot să spun că avem un nivel de instruire corespunzător alianței. Suntem în acest moment interoperabili pe secvențele pe care le desfășuram împreună."
Contribuția Forțelor Navale în cadrul exercițiilor a fost de apărare antiaeriană și de neutralizare a minelor. Următoarele exerciții NATO în apele Mării Negre sunt programate pentru luna septembrie.