Tribunalul Constanţa l-a eliberat azi condiţionat pe Gigi Becali.Decizia este definitivă, astfel că acesta a părăsit astăzi penitenciarul Poarta Albă, în jurul orei 14.00.
Magistratii Tribunalului Constanţa au analizat şi au respins contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie formulată împotriva eliberării condiţionate a omului de afaceri.
Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a mai primit o condamnare de trei ani cu suspendare în cazul sechestrării celor care i-au furat maşina.
Ulterior a primit un spor de pedeapsă de şase luni pentru dosarul Valiza. Finantatorul Stelei ar fi trebuit sa fie eliberat din penitenciar pe 3 noiembrie 2016 dar pentru ca a scris trei carti si a avut un comportament considerat de instanta ca exemplar, i s-a admis sa execute o pedeapsa mai mică.
La ieşirea din Penitenciar, Gigi Becali a precizat în nenumărate rânduri că se va retrage din viaţa publică.