HCM este acum în pole position pentru a trece de grupele celei de-a doua competiţii intercluburi din Europa. HCM a început dezastruos meciul cu francezii, iar Toma a perforat pentru prima oară poarta campionului european Cyril Dumoulin abia în minutul 6 şi 40 de secunde, când Chambery avea deja 5 la 0!
HCM a început o cursă nebună de urmărire şi a egalat la 9 prin Buricea. Mai mult, handbaliştii noştri au preluat conducerea după golul lui Şimicu, dar au urmat alte patru minute fără gol pentru HCM, de care Chambery a profitat din plin, pentru 13 la 10.
Însă ultimul cuvânt de spus în prima repriză l-au avut tot ai sportivii români. În ultima secundă, Şimucu a aruncat în stilul "Birtalan" şi a marcat un gol validat abia după consultarea video.
Astfel, la pauză, tabel arăta egal 14. În repriza secundă, intervenţiile lui Popescu şi golurile de kinogramă ale lui Toma au ţinut HCM lângă Chambery.
Ultimele minute au fost de infract. Popescu a închis practic poarta, iar Buricea a înscris, pe contraatac, pentru 29-28.
Imediat, francezii au pornit spre poarta lui Popescu, care a avut o nouă intervenţie magică. Iar cu 30 de secunde înainte de final, HCM avea un gol avans şi atacul.
Echipa noastră a fost, din păcate, sancţionată cu joc pasiv, iar Queido Traore, puştiul de 19 ani, a smuls un punct pentru gazde în ultima secundă a partidei!