Deciziile locale vor trece prin filtrul cetăţenilor. Primăria municipiului Mangalia vrea să ştie care sunt priorităţile locuitorilor
Data publicării:
foto: ziuact.ro
Primarul Cristian Radu va înfiinţa un Consiliu Consultativ, care va avea menirea să identifice şi să stabilească priorităţile cetăţenilor.
Acest organism va fi format din cel mult 19 membri, toţi reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor, minorităţilor etnice şi alte unor categorii socio-profesionale, iar horărârile vor fi luate prin vot deschis.
De asemenea, membrii consiliului vor dezbate şi aviza proiectele de hotărâre care urmează să fie supuse spre adoptare în şedinţele ordinare ale Consilului Local din Mangaliei.