Concediu plătit cu vouchere de vacanţă

Data actualizării: Data publicării:
vouchere vacanta

Voucherele de vacanţă aglomerează agenţiile de turism din ţară. Operatorii spun că fac până la câteva zeci de rezervări pe zi şi că angajaţii din sistemul de stat preferă litoralul Mării Negre. Locurile se epuizează însă rapid, mai ales în perioada de plin sezon, între 15 iulie şi 15 august.

"Avem ofertă specială "Hai la băi!" cu doar 750 de lei, în care aveţi cazare la hotel de trei stele, pensiune completă şi trei proceduri de tratament."

Dana Pele este angajata unei grãdiniţe de stat şi a primit anul acesta un set de vouchere de vacanţã.

"M-am hotărât din timp, din clipa în care am ştiut că o să primim vouchere, am venit, am făcut o rezervare. Vineri le-am primit şi am hotărât ca luni să le achit", spune femeia.

Reprezentanţii unei agenţii de turism din Oradea spun cã au între 5 și 15 clienţi care vin sã îşi rezerve vacanţa folosind vouchere. Cele mai multe solicitãri sunt pentru perioada 15 iulie-15 august, la mare.

"Foarte mulţi au venit cu tichete de vacanţă, chiar greu facem faţă la ele. Greu mai găsesc locuri la ora asta, e în plin sezon şi nu putem să îi servim pe toţi de multe ori; nu se găsesc locuri unde vor turiştii", explică Alexandru Lăcătuş, directorul unei agenţii de turism.

Hotelierii spun cã introducerea acestor vouchere înseamnã turişti mai mulţi la mare. O noapte de cazare pentru douã persoane în acest hotel de 3 stele din staţiunea Mamaia este de 280 de lei, cu micul dejun inclus.

"Introducerea voucherelor de vacanţă a făcut practic ca să ne mărească gradul de ocupare cu 50 %", explică Dumitru Ivănescu, administratorul unui hotel de trei stele.

Locurile de cazare se epuizează rapid, iar cei care nu şi-au făcut rezervare cu greu mai găsesc locuri libere.

Tichetele de vacanță sunt nominale și se pot folosi și pentru alte servicii, cum ar fi cele de masă sau tratament, însă doar dacă sunt însoțite de o noapte de cazare. Acestea au o valabilitate de un an şi sunt acceptate în peste 3000 de hoteluri din România.

Reporteri: Bianca Firezar, Alexandra Dragomir
Operatori: Constantin Gheorghiţă, Victor Niţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri