Certuri şi acuze pe tema acţiunilor. R. Mazăre şi sindicaliştii au ţipat unii la alţii în şedinţa de la Prefectură

Data publicării:
MAZARE SINDICATE

Întâlnirea în care ar fi trebuit să găsească soluţii pentru dezvoltarea Portului Constanţa a degenerat rapid. Când l-au auzit pe Radu Mazăre că face comparaţie între Port şi staţiunea Mamaia, sindicaliştii au luat foc.

Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa: "Se văd investiţiile de când intri, de la prima pasarelă şi până unde se termină staţiunea, lucru care în Port s-a întâmplat foarte puţin. În Port a scăzut numărul de angajaţi, iar în staţiune a crescut."

Mircea Burlacu, preşedintele FNSP: "Nu este nici corect, nici util, MUSCA să amestecăm genul de activităţi care se desfăşoară în staţiunea Mamaia, cu genul de activităţi care se desfăşoară în Port, diametral opuse, nu au nimic în comun."

Spiritele s-au încins şi mai tare când primarul a arătat sindicaliştilor teancuri de semnături adunate de la constănţeni.

Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa: "Aici sunt 45.000 de semnături şi mai sunt 15.000 pe drum".

Discuţie R. Mazăre - M.Burlacu: "Pachetele alea le daţi din banii noştri, nu le daţi din banii dvs personali. Dar, deveniţi obraznic. Unu! Doi: nu ţipaţi la mine, că nu concurăm care ţipă mai tare. Gata! M-am lămurtit. astea sunt 60.000 de semnături ale comstănţenilor care doresc altceva decât doresc cei care v-au plătit pe dvs."

Primarul susţine că, dacă va fi nevoie, va face un referendum la nivel local ca să afle părerea tuturor constănţenilor legată de preluarea acţiunilor şi listarea la Bursă a Companiei Maritime. În replică, sindicaliştii pregătesc un miting de amploare, după alegerile europarlamentare, în fata Primăriei şi, dacă va fi nevoie, vor bloca activitatea în Port.

reporter: Oana Manoilă
operator: Cristian Caciauna

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”