Centrul de transfuzii funcţionează doar cu un medic
Din cei 14 angajaţi, 5 reprezintă personalul administrativ iar doar 9 sunt asistente. Două dintre ele au fost angajate în decembrie 2012, pe posturile deblocate cu greu de Ministerul Sănătăţii, dar nu au niciun fel de experienţă. În fapt, nu mai există deloc personal calificat în Transfuzii, deşi Ministerul Sănătăţii a fost sesizat în nenumărate rânduri.
Alina-Mirella Dobrotă, medicul coordonator al CRTS Constanţa, a declarat: "Nu am primit răspuns, nici nu mă aştept să primesc pentru că, de regulă, nu primim răspuns la adresele pe care le trimitem".
Din cauza lipsei de personal, conducerea centrul a fost nevoită să renunţe la proiectul pilot de extindere a programului de recoltare, dar şi la toate planurile pentru acest an, cum ar fi:
SINCRON: Alina-Mirella Dobortă, medic coordonator CRTS Constanţa: (TCI:05:30-TCO:05:38) extinderea colectelor mobile, recrutarea unui nr mai mare de donatori din localităţi în care nu am ajuns până acum (MUSCĂ: TCI:05:50-TCO:05:58) să organizăm nişte acţiuni de promovare şi informare a populaţiei
În luna martie, alte două asistente se vor pensiona iar şeful Centrului de Transfuzii nu mai are soluţii. Cele nouă asistente sunt aproape epuizate şi muncesc încontinuu, fără a putea beneficia de zile libere, iar medicul coordonator suplineşte opt funcţii!
Alina-Mirella Dobrotă, medicul coordonator al CRTS Constanţa a mai afirmat: "Fiecare om are o limită de la care, nu că nu.şi dpreşte, ci ajunge să se întrebe "de ce?..."Pentru 1.100 de lei net pe lună, atât cât câştigă o asistentă cu peste 30 de ani de vechime...
Holurile Centrului sunt mereu pline iar timpii de aşteptare au crescut considerabil de când posturile au fost blocate. Pentru a dona sânge, oamenii aşteaptă pe holuri mai bine de o oră. Nu întotdeauna a fost însă aşa, iar în alte judeţe, unde personalul este suficient, lucrurile merg ca unse!
Centrul Regional de Transfizii Sanguine funcţionează în această clădire fin 1969. Odată cu trecerea timpului, activitatea de aici s-a dezvoltat iar acest spaţiua devenit neîncăpător.Posibilităţi de extindere a clădirii nu există iar de bani pentru construirea unui nou sediu nici nu încape vorbă!
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News