Marcel Andronache este printre ultimii din breasla ceaprazarilor, o meserie prinsă parcă într-o capcană a timpului. Ca să ajungi a atelierul lui din centrul oraşului, traversezi un gang întunecos, care pare neatins de vreme.
Intri apoi într-o încăpere îngustă, ticsită cu rafturi pe care se află şepci şi pălării de toate felurile, formele şi culorile.
Absolut tot ce vedeţi aici este lucrat manual, iar singurele instrumente de care se foloseşte ceaprazarul sunt creta, acul, aţa şi...talentul.
"În perioada interbelică s-a pus mare accent pe portul de şapcă pentru că era o emblemă a proletariatului. Era un semn distinctiv care arăta că faci parte din clasa muncitoare", a spus Marcel Andronache, ceaprazar.
În atelierul său ajung acum oameni trecuţi de 50 de ani. Clienţi vor fi mereu, crede ceprazarul, chiar dacă din ce în ce mai puţini. Însă meseriei pe care a îmbrăţişat-o din adolescenţă nu îi vede niciun viitor sigur.
De-a lungul timpului, în atelierul lui Marcel Andronache au călcat actori celebri şi politicieni, animatoare şi stripteuze. Chiar dacă afacerea nu mai merge acum ca altădată, spune că nu va trage obloanele prăvăliei, atâta timp cât va reuşi să o ţină pe picioare.