Două săli pentru cinematograf, spaţii destinate pentru magazine, farmacie, restaurante şi chiar supermarketuri. Aşa arată gara din Constanţa începând din 2010 când a fost renovată din temelii. Atunci conducerea Regionalei se aştepta ca agenţii economici să năvălească la propriu să închirieze spaţiile. Deşi licitaţiile sunt organizate de CFR de mai bine de doi ani şi
jumătate, spaţiile sunt în continuare goale şi, potrivit reprezentanţilor instituţiei, sunt şanse foarte mari ca la fel să fie şi pe viitor. Mai exact, din 2613 metri pătraţi construiţi, 1704 sunt nefolosiţi.
"În primul rând tarifele sunt un pic cam mari în momentul actual, datorită valorii mari a investiţiei ne dul la un preţ mai mare al chiriei pe metrul pătrat", a spus Valentin RĂDULESCU, directorul Direcţiei Patrimoniu CFR Constanţa.
Conducerea căilor ferate cere un preţ mediu de 70 de lei pentru un metru pătrat. Agenţii imobiliari spun însă că preţul zonei, pentru spaţiile comerciale este de 20-30 de lei pe metrul pătrat.
"Orice business ai avea nu poate genera suficient venit cât să justifice plata acelei chirii", sustine Marian Coman, expert imobiliar.
Ion Druţu este din Roşiorii de Vede. Vine destul de des pe la Constanţa în interes de serviciu. Iniţial, când a văzut panourile ce anunţau că în incinta gării există un cinematograf, s-a arătat încântat.
Pe de altă parte, patronii care au închiriat spaţii în gară spun că pretenţiile sunt exagerate.
Marin Pavel, patron: "Pentru două magazine ajung undeva la 70 de milioane şi acuma suntem pe muchie de cuţit. "
Mai grav este faptul că, fiind neutilizată, clădirea se degradează constant, iar investiţia se dovedeşte a fi una inutilă.
Reporter Liviu Ghinea
Operator Liviu Eremia
Editor web: Anca Medrea