Şoferul ambulanţei nu s-a uitat nici în stânga nici în dreapta când a ajuns la intersecţia cu strada Atelierelor.
Ar fi trebuit măcar să atenţioneze ceilalţi şoferi din trafic, prin semnale acustice şi luminoase, că transportă un pacient. În aceste condiţii nu e de mirare că şoferul care circula regulamentar nu a avut timp să reacţioneze şi a intrat în plin în ambulanţă.
"Am oprit semnalele acustice şi când să trec în intersecţie aici....aveam bolnavul şi trebuia să ajung cu sângele de urgenţă dar am oprit semnalele", a spus şoferul ambulanţei.
Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede limpede că şoferul nu a respectat regulile de circulaţie: nu avea girofarul pornit şi nici intenţia să se asigure când traversează intersecţia. În urma impactului, ambulanţa a ricoşat în alte două autoturisme pe care le-a avariat uşor.
"Conform primelor cercetări aflate la faţa locului, conducătorul autospecialei nu a acordat prioritate celuilalt şofer implicat în accidentul rutier", a spus inspector Gioadă Gabriel, de la Serviciul Rutier Constanţa.
Pacientul din ambulanţă a suferit răni uşoare şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Cât despre şoferul ambulanţei, acesta se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
reporter: Liviu Burghelea operator: Alex Şerbănescu