Un alt poliţist din Cluj cere ajutorul premierului, după ce superiorii ar fi luat măsuri abuzive
Data publicării:
Un poliţist clujean solicită ajutorul primului ministru în rezolvarea problemelor pe care le are cu superiorii săi. Agentul Sergiu Legian i-a trimis lui Victor Ponta un memoriu în care susţine că şefii săi au luat măsuri abuzive. Sesizarea vine după ce, săptămâna aceasta, Corpul de control al premierului a decis că un alt agent a fost sancţionat în mod nejustificat.
Agentul Segiu Legian s-a plâns primului ministru că i s-a luat dreptul de a purta armă şi că a fost trimis la birou după ce, în urmă cu trei ani, a întocmit o plângere pentru ultraj unui cetăţean sirian, fin al şefului poliţiei municipiului Cluj-Napoca.
Poliţistul intervenise într-o altercaţie dintre sirian şi un director al unei firme de leasing, în cadrul unei acţiuni de executare silită. În timpul încăierării, poliţistul s-a ales cu mai multe tăieturi de cuţit la mână provocate de sirian, căruia i-a şi întocmit plângere pentru ultraj.
Plângerea a zăcut doi ani în sertarele IPJ Cluj, sirianul fiind trimis în judecată abia după ce Sergiu Legian a intrat în greva foamei, iar cazul a devenit public. Poliţistul l-a acuzat pe comisarul şef Liviu Crişan, acum pensionat, că încearcă să muşamalizeze cazul. Într-un final, Legian a câştigat procesul, dar susţine că după acest incident a fost şicanat şi umilit de şefi, care au încercat să îl declare nebun şi să îl dea afară din Poliţie.