TIFF 2014, la start

Data publicării:
TIFF

La ediţia din acest an, filmele vor rula în nouă cinematografe şi săli de proiecţie, dar şi în curtea unui castel. Deschiderea oficială a festivalului este marcată de premiera naţională a peliculei Philomena, un film nominalizat anul acesta la Oscar.

"E un film minunat, un film superb. Cred că o lansare de festival cu un asemenea film e tot ce ne putem dori. E vorba de Philomena a lui Stephen Frears, film nominalizat la Oscar", a explicat Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania

Cu toate că deschiderea oficială e programată pentru această seară, primele filme din cadrul festivalului au rulat deja în cinematografele din oraş. "Sunt un mare tiffar. Sigur, am început de astăzi, pentru că sunt primele filme", a spus un spectator. "În principiu, mă duc în fiecare an la TIFF şi mi-am luat din timp biletele, ca să fiu eu sigur că mi-am făcut programul. E gata făcut", a spus altul.

În acest an, cinefilii trebuie să plătească pentru un bilet la TIFF între 8 şi 15 lei. Pentru prima dată în istoria festivalului este disponibil şi un card premium pentru spectatori.

"Acest TIFF card gold este un card care este într-o ediţie limitată, 30 de bucăţi şi el îţi permite accesul la toate evenimentele speciale, inclusiv petreceri sau coktailuri şi valoarea unui astfel de card este 600 de lei", a precizat Cristian Hordilă, managerul festivalului.

Bugetul Festivalului Internaţional de Film Transilvania se ridică în acest an la 1,5 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri