Taxă pentru investiţiile RATUC

Data publicării:
taxa ratuc

Introducerea noii taxe a fost adoptată de aleşii locali cu 14 voturi pentru, 6, împotrivă şi 4 abţineri. Înainte de a fi aprobat, proiectul de hotărâre a stârnit în ultimele şedinţe numeroase discuţii aprinse între tabăra consilierilor PDL şi cea a celor de la USL, care s-au opus măsurii. Aleşii locali au continuat certurile şi înainte de votul final.

"Nevotarea unei taxe speciale sau acreditarea ideii că prin lipsa votului favorabil pentru un asemenea proiect ar fi generat un atac la capacitatea societăţii de a investi în parcul auto, în orice tip de element patrimonial, care i-ar asigura creşterea veniturilor în perspectivă, este un mare neadevăr", a declarat Claudia Anastase, consilier local PSD.

"Nu veţi plăti bani de la bugetul statului. Ne spuneţi cum faceţi ingineria finaciară?! Deci cuvintele erau "inginerie financiară" şi nu "evaziune fiscală". Sensul cred că este identic", a precizat Radu Moisin, consilier local PDL.

Introducerea noii taxe a fost solicitată de conducerea companiei de transport public din Cluj, care a invocat lipsa fondurilor pentru investiţii. Directorul societății a dat însă asigurări că aceasta nu va influenţa preţul biletelor şi al abonamentelor.

"Din interiorul acestei sume de 2 lei sau 60 de lei, cât era preţul unui abonament pe o linie, se constituie un procent în medie de 6,65 ca fond de dezvoltare, care este scutit de TVA pentru că se foloseşte codul fiscal, mai exact Legea Finanţelor Publice și Legea Serviciilor Publice", a precizat Liviu Neag, directorul companiei de transport public.

Conducerea companiei de transport a anunţat că din 6 ianuarie va introduce primele curse spre comunele din apropierea Clujului. Este vorba de linii care vor lega oraşul de Feleacu, Vâlcele şi Gheorghieni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri