Proiectul are ca obiectiv reconstituirea climatului din ultimii 1.000 de ani, pe baza analizelor depozitelor de gheață.
Pentru aceasta, s-a extras o carotă de 13 metri din Ghețarul Scărișoara, ce va fi analizată în laborator. Cercetătorii speră ca, la finalul acestui proiect, să aibă date clare cu privire la temperaturile de vară și de iarnă din această zonă, dar și despre cantitățile de precipitații căzute aici, în utimul mileniu. Totodată, se urmărește identificarea microorganismelor din gheţar și rezistența acestora la temperaturi scăzute.
Ghețarul Scărișoara este cel mai mare și cel mai vechi bloc de gheață subterană din lume.