Conducerea spitalului spune că reducerea numărului de paturi duce, practic, la închiderea acestuia.
,,Noi deja avem ambulator puternic, care există şi care a adus bani acestui spital, nu mai am de unde să adun servicii medicale noi în ambulator. De fapt, eu cred că spitalul se desfiinţează. Nu ne putem susţine financiar, sunt mai multe variante, mergem cu toţii acasă şi ne găsim alte locuri de muncă.'' explică dr. Adriana Costin, managerul Spitalului Orăşenesc Huedin.
Peste 1700 de cazuri ar trebui transferate de la internare continuă spre ambulator sau spitalizarea de zi, ceea ce înseamnă pentru spital o pierdere de aproape 2,5 milioane de lei în fiecare an.
Potrivit directorului economic-financiar al spitalului, cea mai mare pondere a veniturilor realizate de spital este dată, analizând bugetul din anul 2013, de contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, o pondere de 92% din buget.
Spitalul Orăşenesc din Huedin are în prezent 165 de paturi, repartizate pe 4 secţii, toate pentru internare continuă, şi alte 20 pentru spitalizarea de o zi.