Scandal la IML Cluj

Data publicării:
iml

Patru medici de la IML Cluj au semnat o scrisoare deschisă adresată directorului Marius Vartic prin care îi cer acestuia să demisioneze. Ei îl acuză de management defectuos și de faptul că, în timpul mandatul său, au dispărut mai multe cadavre din incinta instituţiei. Actualului director i se reproșează că are un comportament agresiv față de angajați, dar şi nota 2,97 pe care a obținut-o la examenul pentru ocuparea funcției de conducere.

La rândul său, directorul interimar crede că angajaţii sunt deranjaţi de faptul că nu mai permite ca regulile să fie încălcate în instituţie şi îl acuză pe fostul director Costel Siserman că stă în spatele acestei acţiuni.

Nemulţumirile angajaţilor vor fi verificate, la începutul anului viitor, de Corpul de control al Ministerului Sănătății. Tot atunci, Ministerul va organiza un concurs de ocupare a funcției de director al IML.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri