Jandarmii au apelat la forţele aeriene pentru a pătrunde în clădirea în care era sechestrată victima. Conform scenariului, cei patru luptători din cadrul trupelor de intervenţie au trebuit să o salveze în cel mai scurt timp. Întreaga operaţiune a durat aproape o oră, spre încântarea clujenilor.
"Toate au fost interesante, şi elicopterul şi spartul zidurilor", a spus unul dintre spectatori.
"Suntem zilnic 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Suntem permanent în slujba cetăţeanului, suntem permanent acolo unde este nevoie de noi", a declarat generalul de brigadă Aurel Litan, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj.
Exerciţiile demonstrative care au avut loc în centrul Clujului marchează 95 de ani de la întemeierea Jandarmeriei Ardelene, înfăptuită la scurt timp după Marea Unire.