Românii sunt ambiţioşi şi indisciplinaţi. Profilul psihologic al românilor a fost cercetat de specialiştii de la UBB

Data publicării:
OAMENI PE STRADA

Una dintre cele mai importante trăsături care rezultă din acest studiu se păstrează încă de acum aproape 70 de ani, când a fost realizată ultima astfel de cercetare. Spiritul gregar sau popular - spiritul de turmă, ne definește și astăzi.

"Suntem calzi în relații interumane şi avem un spirit gregar, un spirit căruia îi place să trăiască în grup. Este un aspect pozitiv, dar asta poate să capete şi un aspect negativ, dacă se exprimă, de exemplu, prin faptul că suntem mai puţini autonomi la nivel individual suntem mai putin diferenţiati sub aspect individual", a precizat psihologul Daniel David.

Potrivit profilului, realizat de psihologul Daniel David, românii sunt extrovertiți, agreabili și trec usor de la o stare la alta. În același timp, studiul mai arată că suntem ambiţioşi, boemi, dar şi indisciplinaţi.

"În loc să fim flexibili afectiv, spre exemplu, avem instabilitate. În loc să fim doar calzi, avem o autonomie redusă, depindem de alţii, în loc să fim doar ambiţioşi, suntem şi suspiciosi faţă de nou. În loc să fim ataşaţi de tradiţie, suntem rigizi, incapabili să suportăm uşor schimbarea. În loc să fim doar creativi şi boemi, avem, spre exemplu, o indisciplină în ceea ce facem", a mai explicat Daniel David.

"În acest studiu, ce am încercat să facem de fapt este să comparăm diferite populaţii pe baza unor chestionare foarte cunoscute. De exemplu, am vrut să vedem dacă la nivel de trăsături de personalitate, cum ne raportăm noi la alte populaţii", a precizat Silviu Matu, cercetător.

Prin această alăturare, s-a dovedit că suntem mai instabili emoţional decât americanii și suntem mai calzi în relațiile interpersonale. Românii acceptă autoritatea și tradițiile, în timp ce americanii au gândirea critică mult mai dezvoltată. Suntem ambițiosi și suspiciosi, în timp ce americanii au mai multă încredere în oameni.

"Cred că în ultima vreme, lucrurile s-au cam schimbat. De vină este societatea de consum, nu ne mai ajunge timpul, ni s-au schimbat reperele şi priorităţile, suntem sensibili la lucrurile materiale", este de părere un clujean.

"Cred că există diferențe, românii sunt diferiți, nu sunt aroganți, cel puțin nu sunt ca americanii care cred că totul trebuie adaptat la ei. Românii sunt foarte ușor adaptabili", a afirmat o tânără.

Studiul a fost realizat pe un eşantion românesc de 2.200 participanţi, cu vârste cuprinse între 14 si 62 de ani. Eşantionul american a fost format din 1.500 de participanţi, cu vârste între 14 și 65 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri