Restaurant mistuit de flăcări

Data publicării:
incendiu

ACTUALIZARE. Reprezentanții ISU Cluj au stabilit cauza incendiului de azi-dimineaţă din Cluj-Napoca: un scurtcircuit la un reşou lăsat în priză, în urma căruia s-au aprins mai multe materiale plastice. Incendiul a fost observat târziu de către paznicul localului, conform ISU Cluj.

Incendiul de pe strada Clinicilor a izbucnit în jurul orei 4.30 dimineaţa. Cei care locuiesc în zonă spun că au fost treziţi de o bubuitură puternică şi că au alertat imediat echipele de intervenţie.

"Am sărit de pe canapea. A fost o explozie extraordinară. Şi geamurile s-au cutremurat. Mi-au crăpat două geamuri", a spus un locuitor din zonă.

"Dormeam şi am auzit bubuitura şi am crezut că sunt artificii. Am ieşit afară şi flacără mare. Aici locuiesc, vizavi", a precizat altul.

Pompierii au intervenit la faţa locului cu patru autospeciale şi au securizat zona. Flăcările au distrus restaurantul, iar paznicul localului a ajuns la spital cu arsuri.

"În mare parte, dat fiind construcţia acestui restaurant din lemn, a fost distrus. Acoperişul a fost cel mai puternic afectat şi structura de rezistenţă a acestuia, precum şi plafonul. A fost o singură persoană care a fost transportată cu arsuri în zona feţei şi la mână la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca", a declarat Andrei Biriş, purtător de cuvânt al ISU Cluj.

Ciculaţia rutieră în zonă a fost oprită pentru mai bine de patru ore.

Pagubele produse de incendiu nu au fost evaluate încă, însă proprietarul localului susţine că sunt însemnate, în condiţiile în care restaurantul a fost renovat de mai puţin de un an. Daunele vor fi suportate însă de o companie de asigurări.

Anchetatorii încearcă să afle care este cauza care a dus la izbucnirea incendiului. Până acum, au fost vehiculate mai multe ipoteze. Persoanele care locuiesc în apropierea restaurantului cred că incendiul a fost produs de explozia unei butelii, pentru că au fost trezite de o bubuitură foarte puternică. O altă ipoteză este aceea că flăcările ar fi fost cauzate de un scurtcircuit, pornit după ce un reşou a fost uitat în priză.

Restaurantul se află vizavi de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...