Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, poliţiştii ar fi cerut în mod repetat diferite sume de bani sau alte foloase pentru a nu-i sancţiona pe şoferi, pentru abateri în trafic. Anchetatorii susțin că polițiștii foloseau aparate de radar vechi, care le permiteau să falsifice datele înregistrate, astfel încât să reiasă că şoferul oprit în trafic a condus în limitele legale. Agenții au fost prinși în flagrant delict de ofițeri sub acoperire.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie i-a mutat pe cei 12 agenţi de la Serviciul Rutier la alte departamente, până la decizia definitivă a instanței.
"Polițiștii în cauză sunt puși la dispoziția Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj și îndeplinesc sarcini și atribuții stabilite în scris de șeful unității la alte structuri decât cele de Poliție Rutieră, conform prevederilor legii privind statutul polițistului", a declarat Adriana Vornicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Dosarul a fost trimis spre judecare magistraților de la Tribunalul Cluj.