Petarde vândute la negru

Data publicării:
petarde

Dacă vrei să cumperi ilegal articole pirotehnice, nu trebuie să cauţi prea mult. În Cluj, comercianţii te acostează cu oferte de tot felul. O cutie de petarde se vinde la negru cu 5 lei. O echipă Digi24 Cluj-Napoca a reuşit să negocieze un preţ redus pentru 50 de astfel de cutii, cumpărate într-o piaţă din centrul oraşului.

După negociere, urmează partea cea mai dificilă: ridicarea produselor. Pentru a nu fi prinși, comercianții țin petardele ascunse în depozite departe de locul negocierii.

Poliţiştii au declanşat a campanie împotriva celor care vând ilegal obiecte pirotehnice. "Poliţiştii continuă şi în acest an până la sfârşitul sărbătorilor de iarnă impunerea cu fermitate a legii în ceea ce priveşte comerţul ilegal cu articole pirotehncie, dar şi folosirea ilegală a acestor articole", declară Adriana Vornicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.

Dintre toate obiectele pirotehnice, cele mai periculoase sunt petardele. Din cauza acestora, peste 20 de clujeni au avut nevoie de ajutorul medicilor, anul trecut. "În general, traumatisme oculare, arsuri ale obrajilor şi ale mâinii, petarde explodate", explică medicul Horia Simu, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Cluj.

Cei care vând ilegal obiecte pirotehnice riscă să petreacă între 3 luni și un an după gratii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri