Operaţie în premieră la Cluj-Napoca

Data publicării:
operatie

Femeia de 41 de ani suferea de o boală rară a esofagului, din cauza căreia alimentele nu puteau să ajungă în stomac. Așadar, bolnava nu putea să mănânce.

Intervenţia a fost realizată cu ajutorul unui endoscop introdus prin cavitatea bucală. Noua tehnică este folosită în numai câteva centre din Europa, printre care se numără de acum şi institutul din Cluj-Napoca.

Operația în premieră pentru România a fost efectuată după ce un specialist din Japonia le-a prezentat medicilor clujeni metoda revoluţionară.

"Am depăşit pragul nostru, care era până acum consacrat de limita endoscopiei digestive şi am trecut în sfera chirurghiei, în care am făcut o intervenţie cu agresivitatea chirurghicală", explică medicul Marcel Tanţău de la Institutul de Gastroenterologie Cluj-Napoca.

"Această procedură este minim invazivă pentru pacient, dar este invazivă pentru bugetul institutului", spune Adriana Cavaşi, director medical al Institutului de Gastroenterologie Cluj-Napoca.

După doar 48 de ore de la intervenţie, pacienta a început să mănânce.

"Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună situează centrul nu numai la nivel înalt în România, ci la nivelul celor mai performante centre de endoscopie din Europa", apreciază medicul Oliviu Pascu, preşedintele Comisiei de Gastroenterologie.

Pentru ca astfel de operaţii să devină de rutină la Cluj, medicii susţin că ar mai avea nevoie de cel puţin 3 truse de endoscopie. Cea care a fost folosită pentru intervenţia în premieră a costat, spre exemplu, peste 100.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri