Obiectivele ISU Cluj în 2014

Data publicării:
080414 prioritati isu

Anul trecut, cele mai multe apeluri la 112 au avut în vedere intervenţia unui echipaj SMURD în peste 10.000 de cazuri, cu 1.000 mai multe faţă de 2012.

De asemenea, reprezentanţii ISU Cluj au fost solicitaţi în peste 1.500 de cazuri catalogate drept situaţii speciale. Nu întodeauna, însă, au existat şi resursele necesare intervenţiilor, cum ar fi combustibilul. 

"Clujul este, ca număr de intervenţii, după Bucureşti, al doilea sau al treilea. Schimbăm locul cu Timişoara, cu judeţul Timiş. Este o cazuistică foarte mare la noi, cele mai multe cazuri le avem pe cazuri medicale. În peste 80% din aceste cazuri intervine SMURD-ul", a declarat noul şef al ISU Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri