După slujba din prima zi de Paşte, sătenii din Sânmihaiu de Mureş s-au adunat pentru a urmări fugăritul plugarului pe dealul din sat. Pogăniciul, cum este numit tânărul ieşit primul la arat anul acesta, este urmărit de alţi săteni care, conform tradiţiei, încearcă să îl prindă pentru a-l arunca în pârâul care traversează localitatea.
"Staţi să aşteptăm să vină pogăniciul. Dacă îl prind, îl aruncă acolo, în apă", spune unul dintre săteni.
Pogăniciul de anul acesta s-a dovedit a fi mai viteaz. A reuşit să scape de cei şase săteni, care încercau să îl prindă. Şi, conform tradiţiei, veche de când lumea, el a primit ouă înroşite din partea femeilor din sat.
"Cu ajutorul lui Dumnezeu, că a înverzit hotarul, nu se vede aşa bine acuma. Dacă am văzut că în partea aia sunt mai mulţi, eu am fugit în partea cealaltă", îşi explică pogăniciul Laurenţiu Crişan succesul.
"Obiceiul ăsta simbolizează hărnicia ficiorilor din sat. Ei se străduiesc să iasă degrabă la semănat, la arat, ca să vină rândul să fie pogănici", adaugă un sătean.
Făgăritul plugarului este un obicei care se păstrează în satul Sânmihaiu de Pădure, din Mureş, de peste 80 de ani.