Meci de 6 puncte pentru "studenţi"

Data publicării:
meci de 6 puncte

Antrenorul Universităţii şi-a făcut bine temele înaintea confruntării cu moldovenii şi speră să bifeze a patra sa victorie pe banca clujenilor.

"Au un moral destul de bun, am văzut şi meciurile cu Steaua, s-au bătut de la egal la egal cu Steaua, dar noi încercăm să câştigăm. Jucăm acasă şi vreau să lăsăm o ultimă impresie foarte, foarte bună, adică cu cele 3 puncte", spune tehnicianul Mihai Teja.

Exclus din lot de fostul antrenor al Universităţii, Ionel Ganea, fundaşul Emil Ninu vrea să pună osul la salvarea studenţilor de la retrogradare.

"Primă specială, în primul rând pentru mine, e să scăpăm de la retrogradare. Cred că asta va fi cea mai mare primă pentru că, ştiţi foarte bine, am fost odată aici, am plecat din cvasi motive şi nu vreau să-mi aduc aminte. Am plecat pe uşa din spate şi vreau să dovedesc că s-a făcut o greşeală atunci", declară fotbalistul.

Meciul Universitatea Cluj – Oţelul Galaţi e pe DigiSport 1, joi, de la ora 18.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri