Majoritatea proprietarilor de ambarcaţiuni fac sacrificii financiare uriaşe, pentru întreţinerea vaselor. Doar chiria pe un an în Portul Tomis costă 1400 de euro, iar coroziunea trebuie evitată cu soluţii speciale. Este şi cazul lui Constantin Lascu, care are trei veliere.
"Vopseaua antivegetativă se duce la 2500 de lei pe an, la care se adaugă costurile de macara, dar în principiu, se poate socoti undeva la 2-300 de euro", spune acesta.
Cea mai mare problemă a proprietarilor de ambarcaţiuni este vegetaţia marină, care atacă cel mai mult şi agresiv structura.
"Este recomandat a se interveni asupra corpului navei cu agenţi de protecţie, iar aici mă refer strict la vopseaua antivegetativă, care este elementul de protecţie numărul 1 la o barcă", a precizat Mihai Tănase, specialist în întreţinerea ambarcaţiunilor.
Însă un material inventat de un cercetător din Bucureşti are toate şansele să rezolve problemele navelor.
"Materialul are dublu rol. Are rol de protecţie anticorozivă, protecţie împotriva creşterii şi dezvoltării micro şi macroorganismelor", a explicat Marin Laurenţiu, cercetător ştiinţific la INCDCP Bucureşti.
Cercetătorul a testat materialul în Mărea Neagră. A lipit pe carena unei bărci de pescari, dar şi pe o baliză, timp de doi ani, două monstre, din care doar una protejată de invenţie. După aplicarea noului material, suprafaţa carenele vaselor este protejată, iar acesta nu este încărcat de depuneri.
Materialul nu este doar unic, ci şi de două ori mai ieftin decât vopseaua antivegetativă folosită în prezent de marinari şi pescari.