"Euforia a durat până am venit aici. Acum gata, începem treaba serios, medalia de la Mondiale rămâne istorie, rămâne la gâtul meu, să spun aşa, şi sperăm la alte medalii care vor conta pentru clasamentul mondial", a afirmat Andreea Chiţu.
Andreea Chiţu a pierdut finala Campionatului Mondial în faţa sportivei Majlinda Kelmendi, din Kosovo.
Marea dezamăgire din acest an la Mondiale a fost Corina Căprioriu. În cadrul categoriei 57 de kilograme, Căprioriu a pierdut încă din primul tur în faţa unei chinezoaice. Eşecul de la Celiabinsk a pus-o pe gânduri pe componenta lotului olimpic de judo.
"M-am gândit la retragere şi încă mai îmi trece prin minte gândul acesta, dar sper să-mi revin, doar asta mă face să mă răzgândesc", a afirmat sportiva.
De pe locul 3, Corina Căprioriu a căzut până pe locul 12 în clasamentul mondial. Un bun prilej de reabilitare pentru sportiva de 28 de ani sunt Grand-Prix-urile şi Grand-Slam-urile care urmează.
"Chiar aştept aceste competiţii şi îmi doresc nespus de mult să fiu pe podium, chiar la fiecare competiţie, pentru a-mi întări moralul şi să revin din nou pe poziţia pe care eram în clasament", a mai spus Corina Căprioriu.