Tehnicianul a luat primele măsuri disciplinare şi i-a trimis la echipa a doua pe Andrei Lungu şi pe Vasilică Cristocea. Colegii lor vor acum să facă uitate incidentele.
"Aceasta a fost decizia antrenorului şi trebuie să o acceptăm aşa cum e. Nu pot spune mai multe. Discuţiile au fost, oricum, în limba română şi nu am înţeles tot. În meciul cu Tîrgu Mureş am jucat prost. Bineînţeles că starea jucătorilor a fost afectată. Dar luni am avut o şedinţă şi am încheiat acest subiect. Mergem mai departe, pentru meciul de sâmbătă cu Dinamo", a afirmat Dino Skvorc.
De sancţiuni nu a scăpat nici Danzell Gravenberch, care va trebui să îşi plătească singur amenda venită din partea Ligii Profesioniste de Fotbal. Cu ASA Tîrgu Mureş, primul meci oficial ca fundaş central la "U", olandezul a încasat un cartonaş roşu încă din minutul 21 şi şi-a atras antipatia suporterilor.
"Mă simt foarte bine cu el. Îmi dă foarte multă încredere şi simt că putem juca foarte bine. Da, a fost un prim meci foarte prost, dar asta nu înseamnă nimic", a mai spus fotbalistul.
În următoarea etapă, "U" Cluj se deplasează în Ştefan cel Mare pentru meciul cu Dinamo, transmis în direct de Digi Sport 1, sâmbătă, de la ora 20:30.