Fotbal. Protestul vedetelor

Data publicării:
CFR CLUJ FOTBAL

Dacă Deac s-a înţeles cu israelienii de la Beitar Ierusalim, după ce a fost foarte aproape să semneze cu ETO Gyor, echipa antrenată de Vasile Miriuţă, ceilalţi nu au oferte concrete de transfer. Problemele financiare ale clubului i-ar putea determina şi pe alţi fotbalişti să refuze prezenţa la antrenamentele echipei.

"Dacă situaţia rămâne la fel ca acum, atunci vreau să plec", a spus Mateo Susic.

"Îmi place aici, pentru că, voi ştiţi, am jucat în ultima parte a anului. M-am bucurat pentru asta şi aş vrea să-mi continuu cariera aici, dar trebuie să fie bine din toate punctele de vedere. Nu putem continua financiar în modul acesta. Aşa că, vom vedea", a afirmat Davide Petrucci.

Fundaşul Mateo Susic nu vrea să mai audă de Liga 1.

"Pentru jucători este foarte greu când nu-şi primesc salariile de atâta timp. Iar dacă vrei să pleci, cineva trebuie şi să te cumpere şi să suporte foarte multe salarii restante", a precizat jucătorul.

Mateo Susic a venit la CFR Cluj în vară, îndrumat de Vasile Miriuţă. Acelaşi tehnician îl vrea acum pe fundaşul dreapta în Ungaria, la ETO Gyor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri