"Dan a venit şi am avut o discuţie deschisă. Mi-a spus că există această oportunitate şi că ar vrea să plece", a afirmat antrenorul studenţilor, George Ogăraru.
Titular de drept în precedentele două sezoane, Dan Bucşa a fost scos de George Ogăraru din primul 11 al Universităţii în ultimele etape.
"În ultima perioadă, nu a mai fost unul dintre titulari şi atunci probabil şi lucrul acesta a cântărit în decizia lui. Dar nu am fost eu cel care am renunţat la Dan Bucşa, ci el a insistat să meargă în Ungaria", a mai spus tehnicianul.
Dan Bucşa a pierdut banderola de căpitan al "studenţilor" în acest sezon, în favoarea atacantului Valentin Lemnaru.