Elena Udrea, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, va avea un susţinător important în campanie. Fostul premier Emil Boc, cel în al cărui Guvern Elena Udrea a ocupat funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, i-a dat asigurări că o va ajuta necondiţionat pentru a-l învinge pe Victor Ponta.
"Tot ce va fi posibil şi necesar sau, altfel spus, în această campanie, voi face tot ce îmi stă în putinţă cu cât pot să sprijin candidatura doamnei Elena Udrea, pentru că apreciez că este omul potrivit la locul potrivit, dacă e să vorbim în limbajul de astăzi. E un om care are expertiză în ceea ce înseamnă administraţia naţională şi centrală", a afirmat acesta.
La rândul său, Elena Udrea a afirmat că unul dintre cele mai importante momente de la depunerea candidaturii a fost cel în care Emil Boc şi-a exprimat susţinerea.
"M-am bucurat, pentru că am făcut echipă în guvern, am făcut echipă în politică, am fost împreună de-a lungul ultimilor şapte ani în momentele importante prin care am trecut, fie la guvernare, fie în PDL şi cred că acest parteneriat este unul solid, bazat aşa cum spunea şi Emil Boc, pe argumente", a declarat Elena Udrea.
Candidatul PMP, Elena Udrea, a declarat la Turda că va face echipă cu Emil Boc chiar dacă acesta nu părăseşte Partidul Democrat Liberal.