Pentru căpitanul "studenţilor", Mihai Silvăşan, acesta este al 14-lea play-off intern din carieră.
"E începutul play-off-ului, e punctul culminant al unui sezon foarte greu pentru noi. Ne-am pregătit foarte bine, eu personal aştept de multă vreme să înceapă play-off-ul. Dacă ne facem treaba aşa cum trebuie şi aşa cum ne-am pregătit, eu zic că avem prima şansă", a afirmat Mihai Silvăşan.
"Nu există nicio favorită. La ora actuală, în acest play-off este real, pur şi simplu lupta pentru titlu e între opt echipe şi avantajul terenului propriu nu cred că mai există când majoritatea echipelor au dovedit că pot bate şi în deplasare", a spus Mircea Cristescu, preşedinte executiv al "U" Banca Transilvania.
Americanul Kyndall Dykes a cucerit titlul cu "U" Cluj în 2011. Acum îmbracă tricoul celor de la BC Mureş.
"Îl cunoaştem foarte bine, a jucat aici doi ani şi jumătate dacă nu mă înşel, e un jucător foarte valoros care o să-i ajute, însă noi ne-am pregătit bine pentru el, avem apărătorii necesari ca să-l stopăm", a spus Mihai Silvăşan.
Primele două meciuri din confruntarea "U" BT Cluj - BC Mureş sunt mâine de la ora 17:00 şi sâmbătă de la ora 18:30.