Lucrările de reabilitare a drumului 108D au fost oprite de firma constructoare, în septembrie anul trecut. Muncitorii au părăsit şantierul, după ce asfaltul a fost îndepărtat integral de pe cei 40 de kilometri ai şoselei. Ajunşi la capătul răbdării, oamenii au blocat traficul timp de o oră.
"Facem un miting si am blocat drumul, ca să vina de la judeţ, să dea un verdic: Se face, nu se face. Noi nu ştim nimic. Se vorbeşte, dar în zadar", a spus unul dintre protestatari.
Sătenii spun că, din cauza drumului prost, copiii se îmbolnăvesc, iar maşinile au serios de suferit.
"La două săptămâni, la doctor. Aerosoli, dacă nu îi bronşită, îi conjuctivită. Nu mai scăpăm. Tot se promite, dar nu se întâmplă nimc. Nu ştim ce să mai facem, suntem disperaţi. Doi copii am şi la două săptămâni sunt la doctor cu ei", a spus o localnică.
"De șapte luni, mergem pe mizeria asta de drum. Nici nu poţi să îi spui drum. Numai gropi, zici că îi după bombardament", s-a plâns unul dintre protestatari.
Oamenii au deblocat circulaţia abia după ce primarul le-a promis că lucrările vor fi reluate, însă pentru început, doar pe 7 kilometri ai drumului.
"Banii provin din situaţii de urgenţă. Se dislocă de la Situaţii de Urgenţă, de la Consiliul Judeţean", a precizat Ionel Mânecan, primarul comunei Fizeşu Gherlii.
Pentru a obţine însă bani din fondul de urgenţă al judeţului, trebuie convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă.
"S-a făcut o investigare la faţa locului şi urmează ca în cursul zilei de mâine să se producă un raport şi acela să stea la baza convocării Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. Vor hotărî posibilitatea intervenţiei de urgenţă în acea zonă", a spus Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Modernizarea drumului necesită o investiţie de 20 de milioane de lei.