Înarmați cu steaguri și fulare tricolore, peste o sută de clujeni au îndurat temperaturile scăzute, urmărind meciul pe ecranul gigant amplasat în Piața Unirii din centrul orașului.
Suporterii spun că au ales să vadă partida decisivă dintre România și Grecia în aer liber, pentru că astfel au reușit să recreeze atmosfera de pe stadion. Aceștia au plecat însă acasă înfrigurați și supărați pe rezultatul meciului.
Localurile din oraș au fost și ele pline de suporteri ai naționalei. Din păcate, un singur gol a reușit să îi ridice în picioare.
Echipa națională de fotbal a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia, de anul viitor, după ce a terminat la egalitate, 1-1, returul cu Grecia de pe teren propriu. În tur, la Pireu, România a pierdut în fața selecționatei Greciei cu 3-1.