De astăzi şi până mâine dimineaţă la ora 9:00, este în vigoare o atenţionare cod galben de ploi. Meteorologii avertizează că în 11 judeţe din vestul şi din nordul ţării, ploile abundente vor aduce cantităţi de apă de peste 25 de litri/metru pătrat, însă, izolat se pot depăşi chiar şi 50 de litri/metru pătrat.
Potrivit specialiştilor, de mâine se răceşte vremea în toată ţara, iar temperaturile maxime nu vor depăşi 19 grade.
Hidrologii avertizează că, în aceste condiţii, există posibilitatea depăşirii cotelor de atenţie pe unele râuri din 10 judeţe aflate în Banat, Transilvania, Maramureş, dar şi nordul Moldovei.