Câinii care salvează vieţi

Data publicării:
caini

Câinii antrenaţi special pentru operaţiuni de căutare pot să găsească persoane pierdute, atunci când niciun alt mijloc tehnologic şi logistic nu dă randament.

"Un câine de căutare, care este într-o formă fizică bună, poate să acopere o suprafaţă de 3 hectare, într-o jumătate de oră. Dar este o muncă foarte intensă", declară Oana Ciora, preşedinte CST.

Membrii Asociaţiei Câini de Salvare Transilvania au participat la multe misiuni de căutare în diferite judeţe din Transilvania. În luna decembrie, câinii au găsit au bărbat dispărut în zona pădurii Făget-Ciurila. Ultima operaţiune la care au fost solicitaţi a fost cea de căutare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

"Alarma efectivă a venit la ora 19.00 şi la ora 20.00 am putut să plecăm cu o echipă de 9 oameni şi 4 câini. Când am ajuns în Poiana Horea am primit informaţii că persoanele fuseseră localizate", spune preşedintele CST.

Membrii asociaţiei nu primesc niciun ajutor din partea statului, astfel că sunt nevoiţi să se susţină singuri financiar. Pasiunea lor este însă mai mare decât dificultăţile materiale.

"Toţi avem câinii personali, unii dintre noi avem chiar mai mulţi câini pe care îi pregătim. Este o activitate care ne ia foarte mult timp, pregătirea unui câine durează ani de zile şi nu se termină niciodată", explică un membru al asociației.

"Am un loc de muncă ca oricine altcineva, 8 ore pe zi într-un birou, antrenamentele sunt de 3 ori pe săptămână. Practic, 2 ore în timpul săptămânii şi un antrenament, duminica", spune un altul.

Asociaţia Câini de Salvare Transilvania, singura de acest fel din regiune, a fost înfiinţată în 2011. Din organizaţie fac parte 16 voluntari şi 18 câini de salvare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri