Bază de pregătire pentru situaţii de urgenţă

Data publicării:
BAZA CRUCEA ROSIE

Baza de pregătire pentru situaţii de urgenţă se va întinde pe o suprafaţă de 18.000 de metri pătraţi. La finalul lucrărilor, va avea 100 de locuri de cazare, săli de curs, un cabinet medical şi un poligon pentru antrenamente. În plus, va fi amenajat un iaz, unde echipele vor putea să facă exerciţii specifice intervenţiilor în caz de inundaţii.

Situată la o distanţă de aproximativ 60 de km de Cluj-Napoca, în comuna Valea Ierii, baza de pregătire ar urma să primească atât angajaţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi de la Serviciul de Ambulanţă sau voluntari ai Crucii Roşii.

"Cred că nu este un lucru constatat numai de noi, cred că toţi sunt conştienţi că ne lipseşte pregătirea comună, fiecare instituţie îşi pregăteşte angajaţii, voluntarii independent, individual, dar nu există tabere sau centre de pregătire unde să învăţăm împreună", a afirmat Simona Bratu, preşedintele filialei clujene a Crucii Roşii.

"Fiecare agenție știe ce trebuie să facă, dar trebuie să existe acea coordonare unică, care în caz de dezastru fiecare să își construiască ca la un joc de puzzle acea bucățică care trebuie să știe să și-o facă la perfecție și pentru rezolvarea acestui puzzle și pentru o îmbinare cât mai bună este deosebit de util un astfel de centru", a explicat Horia Simu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj.

Valoarea investiţiei depăşeşte 7 milioane de lei. Până acum, au fost executate lucrări de 1,5 milioane de lei, adică 20% din întreg ansamblul. Banii au provenit din fondurile proprii ale Crucii Roşii şi ale Consiliului Judeţean Cluj. Pentru finalizarea construcţiei însă, Crucea Roşie mai are nevoie de bani.

"Suntem în faza de studiu pentru a lua un credit bancar, pe o perioadă cât mai lungă, iar din calculele noastre, acest centru, această bază de pregătire va trebui să-şi acopere costurile, adică rata aferentă în momentul în care se dă în folosinţă", a precizat Simona Bratu.

Reprezentanţii Crucii Roşii din Cluj sunt hotărâţi să deschidă oficial centrul până la finalul acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri