"De această dată, am jucat poate puţin mai bine decât în partidele precedente, dar este vorba despre un joc de echipă, iar la alte meciuri vor excela alţi jucători. Chiar nu contează acest lucru, important este că am câştigat acest meci, că am făcut un joc bun, am avut o abordare bună pentru un derby", a declarat jucătorul Ivan Kuburovic.
Imediat după eliminarea clujenilor din Cupa României, sârbului i-a fost interzis să se mai antreneze cu prima echipă, din cauza prestaţiilor sub aşteptări.
"V-am spus că Ivan a avut o mică problemă şi treptat - treptat, îşi va reveni. Eu am avut încredere în el întotdeauna şi astăzi a demonstrat cu vârf şi îndesat şi să nu uităm şi meciul de la Târgu Jiu, a jucat foarte bine", a spus Dorin Pintea, antrenorul echipei U-BT Mobitelco Cluj.
15 puncte, 5 recuperări şi 2 pase decisive sunt mediile lui Ivan Kuburovici în actualul sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin.