Turiştii se aflau de câteva zile în România şi mai aveau în plan să viziteze împrejurimile Braşovului, Castelul Bran şi Castelul Peleş. Din păcate însă, vacanţa lor s-a încheiat mult mai repede, şi nu oricum, ci cu o sperietură de proporţii.
O parte din pasagerii autocarului, care au scăpat uşor în urma accidentului susţin că şi-au dat seama repede că ceva nu este în regulă şi asta pentru că l-au văzut pe şofer cum încerca să controleze automobilul.
„Şoferul a spus că nu merge, nu merge şi frâna nu mai mergea . A fost un fel de explozie şi atunci gata", a povestit un turist.
Traficul rutier a fost blocat în zonă, timp de aproximativ o oră, până când a fost posibilă transportarea uneia dintre victime cu un elicopter SMURD la Spitalul din Târgu Mureş.
„Am preluat un pacient de sex masculin în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu traumatism cranio cerebral acut inchis, cu pierderi de cunoştiinţă", a declarat Steluţa Hoţiu, medic specialist ambulanţă
Prezenţi la faţa locului, proprietarii firmei de transport au refuzat să ofere un punct de vedere în legătură cu cele întâmplate.
Poliţiştii au deschis o anchetă ca să afle cauzele accidentului.