Încă din vară, străzile care leagă zona de cazare a Predealului, cu hoteluri şi pensiuni, de pârtiile din staţiune, au fost răscolite de utilaje şi transformate într-un adevărat haos. Chiar dacă este luna decembrie, lucrurile nu au avansat prea mult, spre disperarea agenţilor economici dar şi a turiştilor care în loc de relaxare şi peisaje frumoase găsesc gălăgie, noroi şi dezordine.
"Am fost de mai multe ori şi în mai mulţi ani. Mi se pare că e dezolant şi totul este ca după bombardamente", spune un turist.
"Foarte aglomerat şi nu ai pe unde să parchezi, te învârţi ore în şir", spune alt turist.
Cei mai năpăstuiţi sunt proprietarii de hoteluri şi pensiuni care, din cauza stării proaste a căilor de acces, pierd din ce în ce mai mulţi clienţi.
"Pentru mine, în privinţa turiştilor, 100% (n.r. au scăzut încasările). Norocul meu este că am nişte contracte cu tabere de copii, că altfel eram terminaţi", spune Vasilica Lazăr - proprietar de pensiune.
"Este ridicol să crezi că pe un asemenea drum, neterminat, cu nicio parcare funcţională, să poţi accesa 20 de lei la parcare, să scoţi, practic din buzunarul turistului", spune Cristina Frenţiu - preşedintele Asociaţiei Agenţilor Economici din Predeal.
"Uitaţi-vă ce-i în jurul nostru! Ne rupem maşinile pe aici, turiştii nu pot să urce. De Revelion nu am dat nicio cameră, nicio cameră! Pentru că nu mai întreabă nimeni de zona asta!", spune Ion Lazăr - proprietar de pensiune.
Proiectul "Accesibilitate în zona Clăbucet-Cioplea" are o valoare de opt milioane de lei, iar contribuţia Primăriei este de 2%. O altă investiţie de amploare a Primăriei Predeal de asemenea compromisă este Centrul de Agrement şi Spa. O parte a clădirii este construită la roşu, iar pe cealaltă nici măcar nu au fost aşezate primele cărămizi. Lucrările aici au pornit la începutul anului 2014 şi au o valoare de 9 milioane de euro, din care jumătate sunt bani de la Primăria Predeal. Primarul staţiunii este totuşi optimist şi nu vrea să se gândească la sistarea lucrărilor.
"Proiectele sunt începute, sunt în curs de derulare, ele au depăşit pragul de 50%, fiecare proiect, din execuţie. Noi ne pregătim în continuare şi aşteptăm noi instrucţiuni, o hotărâre de Guvern care să modifice anumite lucruri pe POR, Axa1. Sper ca până la jumătatea anului 2016 să le putem finaliza", spune Liviu Cocoş - primarul oraşului Predeal.
Autorităţile locale spun că întârzierile sunt din cauza contestaţiilor din faza de licitaţie a proiectelor care au dus la deschiderea târzie a şantierelor.
Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Zoli Racz