Termen prelungit pentru ridicarea ajutoarelor UE

Data publicării:
ALIMENTE

Braşovenii nu se grăbesc să ridice produsele ce li se cuvin. Şi în ciuda faptului că 8 ianuarie ar trebui să fie ultima zi când se por ridica produsele, dimineaţa au fost la depozit doar patru persoane. Oamenii spun că nu au avut timp să le ridice.

"Singură nu pot că sunt operată, au fost şi sărbătorile", a spus o braşoveancă.

În municipiul Braşov sunt 10.997 de beneficiari ai acestor alimente şi până acum peste 8.500 de persoane au venit să le ridice. Cei mai mulţi însă şi-au luat produsele înainte de sărbători.

În depozit au rămas mai mult de 5.000 de cutii cu produse alimentare. Iar pentru ca acestea să ajungă la cei peste 2.500 de beneficiari, termenul de predare a fost prelungit că încă două săptămâni.

Angajaţii Direcţiei de Servicii Sociale Braşov vor avea program redus în săptămânile următoare, tocmai pentru că oamenii nu vin să ia produsele alimentare.

"Produsele rămase nedistristibuite se dau în comunităţile în care numărul cetăţenilor trecuţi pe listele suplimentare este mai mare decât cel prevăzut iniţial. La noi în Braşov nu s-au înscris decât 400 de persoane", a spus Mariana Topoliceanu, director Direcţia de Servicii Sociale Braşov.

Procentul cetăţenilor braşoveni care se prezintă să îşi ridice ajutoarele alimentare din fiecare an de campanie nu depăşeşte 70%.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...