Procesul a început imediat după ora 10.00, iar Sorin Blejnar a ajuns la Tribunalul Braşov, relaxat, însoţit de avocatul său. Şedinţa a fost scurtă. S-a făcut prezenţa celor implicaţi în dosar, iar magistratul a anunţat amânarea judecării.
"S-a primit un nou termen pentru 31 octombrie din cauză că că foştii mei colegi de la ANAF nu au făcut toate procedurile legale şi nu au înştiinţat instanţa despre reorganizarea, fără cap, pe care au făcut-o", afirmă Sorin Blejnar - fostul şef al ANAF
În sala de judecată a fost prezent şi fostul deputat Vasile Bran, în calitate de inculpat în dosar. "Nu am nici o legătură cu toată chestiunea asta, dar asta e, particip. De câte ori mă cheamă vin să spun despre ce este vorba. Pe sorin Blejnar nu l-am cunoscut decât de la televizor şi data trecută, aici", declară Vasile Bran, inculpat în dosar.
Fostul şef al ANAF a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, anul trecut în octombrie, dar a cerut instanţei refacerea urmăririi penale pe motiv că nu ştie exact de ce fapte este acuzat. Iniţial, o instanţă a Tribunalului Braşov a fost de acord cu refacerea materialului de urmărie penală dar procurorii, care au instrumentat cazul, au cerut recurs. Acesta s-a judecat la Curtea de Apel din Braşov şi a fost admis.
Astfel, dosarul s-a reîntors pe masa judecătorilor de la Tribunalul Braşov. Sorin Blejnar este cercetat pentru evaziune fiscală cu produse petroliere cu un prejudiciu de peste 22 de milioane de lei. În dosar mai sunt acuzate 16 persoane fizice şi 8 juridice.