Ardelenii au pierdut fără drept de apel disputa din capitală cu 74 la 53 după un meci controlat de gazde. Primul sfert a fost unul echilibrat, iar Steaua conducea după primele zece minute cu un singur punct avans, 15-14. Până la pauza mare, gazdele s-au distanţat la trei puncte, iar înaintea ultimului sfert scorul era 47-41.
Finalul i-a aparţinut Stelei, care a marcat nu mai puţin de 27 de puncte în ultimele zece minute şi s-a impus clar, cu 74 - 53. Cu 21 de puncte, Virgil Stănescu a fost cel mai bun marcator al partidei, care a însemnat a 6-a victorie pentru Steaua. Sibienii termină anul pe podium, locul 3 cu 21 de puncte şi speră la un 2014 care să ducă echipa în play-off după o pauză de doi ani.