SIBIU. Străzi reparate care arată mai rău decât înainte

Data publicării:
STRAZI NOROI

Cartierul unde se află cele aproape zece străzi se află la zece minute de condus, de centrul istoric al fostei Capitale Culturale.

"Păi orașul Sibiu, să vină oameni de la țară, să zică voi de cine aparțineți aici, domnule? Păi pe cuvântul meu!", spune un sibian.

Cartierul are peste 40 de ani vechime, însă nu a fost niciodată asfaltat. Anul trecut, Primăria a contractat o firmă care să îndrepte carosabilul.

900.000 de lei a alocat Primăria anul trecut pentru îndreptarea acestor străzi. Lucrările au avut loc în luna decembrie. Pe lângă un strat de piatră spartă, muncitorii au așternut și un material foarte fin, care acum, după dezgheț, s-a transformat în noroi cleios și aproape impracticabil.

Muncitorii au stricat drumul de tot, spun locatarii, care încep să tânjească după fosta lor stradă de pământ.

"Mult mai rău față de cum era. Nu știu, zău, când o să avem și noi aici un drum, cât de cât...", spune un sibian.

În cartier este și o grădiniță, la care sunt înscriși 100 de copii. Părinții îi duc în brațe, ca să nu se murdărească până la genunchi.

"Îmi mai cade din mână (n.r. fetiţa) și se murdărește, e tot murdară. Ce să facem? Asta e!", spune un părinte.

"Ieri-alaltăieri erau valuri de noroi aici. Vin, se înnoroiesc bine, sunt copii și intră în grădiniță...", spune un alt părinte.

"Aducem copiii, trebuie să îi luăm în brațe, din mașină, până în grădiniță, ca să putem să nu murdărim înăuntru, în grădiniță", spune o mămică.

"Întotdeauna curățăm noi, pentru că nu avem ce face, nu putem să lăsăm...Intră părinții, intră copiii. Mai mult de 100 de persoane în fiecare zi. În fiecare zi noi curățăm, de la început, până la sfârșit", spune sora Natalia, directorul grădiniței.

Reprezentanții Primăriei spun că străzile sunt cuprinse într-un program de asfaltări și că, până atunci, vor fi făcute doar lucrări de remediere.

"Constructorul nu a efectuat corespunzător lucrările de scarificare. Aceste lucrări, aflându-se în garanție, Primăria Sibiu a dispus remedierea situației, pe cheltuiala constructorului", Mirela Gligore, purtător de cuvânt, Primăria Sibiu. 

Materialele folosite în cadrul acestor lucrări au fost experimentate pentru prima dată în Sibiu, iar constructorul își asumă greșelile de execuție.

"Materialul acesta mărunt nu s-a comportat corespunzător. E o greșeală de-a noastră, pe care am admis-o și în acest moment executăm lucrări de remediere pe aceste străzi", Ovidiu Simen, directorul firmei de construcţii. 

Primii muncitori au ajuns pe străzile afectate, însă este posibil ca ploile și ninsorile anunțate pentru următoarele zile să stopeze lucrările.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...