Accidentul s-a petrecut la intrarea în Sibiu dinspre Râmnicu Vâlcea. Martorii povestesc cum şoferul unui autoturism a încercat să traverseze în viteză intersecţia, fără să ţină cont, însă, de semnalele acustice şi luminoase pornite de o ambulanţă care venea din partea dreaptă. Deşi a frânat, şoferul ambulanţei nu a mai putut să evite autoturismul. Impactul a proiectat maşina mică într-un microbuz care staţiona regulamentar la semafor pe contrasens.
Unul dintre asistenţii de pe ambulanţă a avut nevoie de îngrijiri medicale. Utilitara se îndrepta spre Spitalul Judeţean cu un pacient bolnav de inimă dintr-un sat de lângă Sibiu.
"Pacientul a fost predat în UPU Sibiu. Nu a avut nici o problemă în urma accidentului, datorită faptului că era asigurat în targă, era prins cu centurile de siguranţă şi nu a suferit nicio leziune secundară", declară Dr. Ovidiu Luca, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu.
Din păcate, anul acesta şase ambulanţe au fost implicate până acum în accidente de circulaţie, majoritatea fiind aproape noi. În prezent mai sunt în slujba populaţiei din tot judeţul Sibiu doar 23 de ambulanţe.