Cei mai mici sportivi au fost primii în concurs, iar miercuri au intrat în scenă seniorii, fete şi băieţi, în proba de slalom. Naţionalele se vor încheia joi, cu proba de slalom uriaş seniori, băieţi şi fete. Pe traseul amenajat în masivul Postavaru a luat startul şi braşoveanul Ioan Achiriloaie la primul concurs după participarea, luna trecută, în coborârea olimpică de la Sochi.
"Mă bucur că sunt aici cu toată sufarea schiului alpin din România, mă bucur să ne revedem, de foarte multe ori se întâmplă să mă văd doar o singură dată cu cei de aici şi este mereu o plăcere" declară Ioan Achiriloaie - schior Corona Braşov.
În ciuda condiţiilor bune puse la dispoziţie de organizatori pe pârtia din Poiana Braşov, atmosfera din jurul competiţiei a fost una de vacanţă, singurele încurajări pentru particpanţi venind chiar de la ceilalţi competitori aflaţi la linia de sosire.