S-a rupt o bucată din acostamentul drumului

Data publicării:
PIETRE CAZUTE

Echipajele de la Poliţia Rutieră şi de la Drumuri Naţionale au restricţionat aseară circulaţia pe DN 7, pe sensul de mers dinspre Râmnicu Vâlcea înspre Sibiu, în dreptul localităţii Robeşti. Parapetul de pe marginea drumului s-a rupt, iar autorităţile spun că acea porţiune era deteriorată.

"Pe o porţiune de 15-17 metri liniari, parapetul din zidărie de bolovani a căzut pe taluzul drumului şi a fost afectată o mică parte din acostamentului drumului", a spus Eugen Mănescu - Directorul Secţiei Drumuri Naţionale, Vâlcea.

O bucată din marginea drumului s-a rupt, astfel că a fost nevoie ca zona să fie semnalizată, iar poliţiştii au fost nevoiţi să impună restricţii de viteză dar şi să dirijeze circulaţia pe întreg parcursul nopţii. Şi asta pentru ca trepidaţiile să nu se provoace alunecări şi mai mari.

"Traficul nu a fost blocat. Se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă de circulaţie", susţine Florin Mărăscu - subinspector Poliţia Rutieră Vâlcea.

Reprezentanţii companiei de drumuri naţionale speră să repare cât mai repede acea porţiune de drum, asta pentru ca în dreptul localităţii Robeşti, traficul să se poată desfăşura în condiţii normale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri