Artiştii, aflaţi la picnic, au observat deşeurile în pârâul Turcu. După ce au constatat că sunt deşeuri periculoase, oamenii au anunţat autorităţile de mediu. Compozitorul Walter Dionisie crede că o firmă care colectează astfel de deşeuri nu a manipulat cu atenţie sacii. "Se pare că un transportator ar fi putut face acest gest, ar fi încasat banii de la o instituţie de la cineva, nu ştiu de unde, după care, ca să nu se mai ducă şi să plătească toată suma în locul în care se incinerează toate aceste reziduri, a preferat să le arun ce pe pârâu", a afirmat acesta.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu au fost la faţa locului şi, împreună cu cei ai primăriei, au recoltat probe din deşeurile biologice. "Până în momentul de faţă, nu avem date referitor la vreo firmă sau vreun făptaş posibil", a declarat Mircea Paraschib, comisa şef al Gărzii de Mediu Braşov.
Situaţia este alarmantă întrucât oricine face baie în pârâu se poate îmbolnăvi de la materialele sanitare folosite. Astfel de deşeuri se distrug de firme specializate, în crematorii amenajate în acest scop.